לאחר מילוי הטופס, נא
לשלוח חזרה בפקס או בדוא"ל

Pagină realizată de Sanda Feller
Deoarece trăim o perioadă grea datorită „coronei”, o perioadă care nu știm cât va dura, nu putem organiza acțiunile noastre obișnuite. Iată de ce m-am gândit că este bine să fac o trecere în revistă a celor mai importante acțiuni ce s-au derulat de-a lungul anilor.


Puțină istorie

Istoria iudaismului românesc merge undeva foarte departe în trecut. Arheologii au descoperit pietre funerare care datează cam din jurul anului 1200, dar se presupune, că grupuri de evrei se stabiliseră în Moldova cu mult înainte. O acţiune deosebit de importantă, a comunităţilor evreieşti care trăiau în România, a fost congresul de la Focşani din 30-31 decembrie 1881, primul congres sionist, cu 16 ani mai devreme decât congresul de la Basel organizat de Theodor Herzl.

Au participt 56 de delegaţi din 33 de organizaţii de pe teritoriul României, care reprezentau aproximativ 70.000 de oameni. La acest congres s-a hotărât că rezolvarea problemei evreieşti este emigrarea în Palestina acelor ani. Secretarul congresului i-a scris o scrisoare în ebraică lui Theodor Herţel, informându-l despre hotărârea evreilor români de a emigra în Palestina. Ambasadorul Austro Ungariei, care a participat la acest Congres a afirmat mai târziu că a fost respinsă de la început idea emigrării în America.

Reîntoarcerea pe meleagurile de unde strămoşii noştri au fost alungaţi, era un vis milenar al neamului nostru. La fiecare sărbătoare, când se închina un pahar, la fiecare întâlnire, când se despărţeau, evreii îşi urau „La anu la Ierusalim”. Prima emigrare a avut loc în 1882. Acei precursori, veniţi în mare parte din Moineşti, au construit primele aşezări agricole la Rosh Pina şi Zihron Yaakov.

În anul 1982 H.O.R. a sărbăturit 100 de ani de la prima emigrare printr-un spectacol grandios
la realizarea căruia au participat istorici, fotografi, reporteri, regizori și actori din aliaua română
.
30 de ani mai târziu (la sfârşitul anului 2012), o delegaţie a H.O.R. (200 de persoane) a participat la acţiunea organizată în România, cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la congresul din Focşani.    

Pe 21 februarie 2013, H.O.R. a organizat o festivitate, la Petah Tikva, în sala Sharet, pentru a sărbătorii 130 de ani de la prima emigrare. Au participat în jur de 500 de israelieni originari din România. Seara a fost condusă de Şlomo Abramovici, locţiitorul preşedintelui H.O.R. şi a fost deschisă de Moni Seinstein, preşedintele filialei Petah Tikva.

Au luat cuvântul dnul Zeev Schwartz - preşedinte H.O.R. pe ţară, dna  Tatiana Iosiper-ministru consilier la Ambasada României din Israel, dna Colette Avital - preşedinta Uniunii Organizaţiilor Supravieţuitorilor Holocaustului, dna Gina Pană - directoarea Institutului Cultural Român, primarii oraşelor Petah Tikva  şi Zihron Yaakov şi preşedintele asociaţiei originarilor din Moineşti.

Cu această ocazie s-a  prezentat un film de 30 de minute realizat de Sanda Feller,  format din fagmente din spectacolul din urmă cu 30 de ani. 

Film prezentat la 130 de ani

În 1988 cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la formarea Statului Israel H.O.R. (președinte Uri Eliav) în colaborare cu Histradutul a înfințat teatrul de limbă română. Deoarece teatrul nu avea un loc fix și la vremea respectivă nu se aduceau cu autobuze persoane din țară (ca astăzi) teatrul juca în orașele țării. Cu această ocazie a fost prezentat în toată țara spectacolul „Mazal tov, șalom și veselie”

În 2019 H.O.R. a serbat 75 de ani de existență a H,O.R. pe țară. Sărbătorim 75 de ani de existență a H.O.R. Anul acesta 2019 – 2020 este un an special pentru H.O.R. Sărbătorim 75 de ani de existență.

Sub semnul acestei sărbători  vom organiza  o serie de acțiuni, care au început cu o grandioasă festivitate , la sala „Alhambra” din Tel Aviv Yaffo, sală cu o puternică tradiție  culturală.

În cadrul acestei seri, cu participarea unui numeros public (peste 400 de persoane) și invitați din țară și din România au fost decernate diplome din partea H.O.R. următorilor:

Doamna Sandra Pralong consilier cu problemele românilor de pretutindeni în cadrul Administrației Prezidențiale din România

Domnul dr. Aurel Vainer președintele F.C.E.R.

Doamna Colette Avital președinta organizației „Mercaz Hairgunim”

Micha Harish președinte A.M.I.R.

Zvika Berkovits  consul onorific al României în Israel

Comitetul Executiv H.O.R. a hotărât, în cadrul unei ședințe lărgite a conducerii organizației noastre, să-i acorde o diplomă de excelență domnului Zeev Schwartz președinte H.O.R. pe țară pentru întreaga sa activitate (de peste 25 de ani)  în slujba originarilor din România care trăiesc în Israel.

״Vreau să mulțumesc pe această cale, în numele Comitetului Executiv H.O.R., conducerii actuale a sălii „Alhambra” deoarece  ne-a pus la dispoziție această sală în mod gratuit și pentru ajutorul pe care ni l-a dat în organizarea acestei seri.״ - a subliniat Zeev Schwartz.

Seara a început cu prezentarea unui film cu aspecte din activiatatea H.O.R. format din fragmente din cele 4 filme realizate de TVR internațional, când, în 2016, o echipă a emisiunii „Lumea și noi”  ne-a vizitat țara  cu scopul de a face o emisiune despre Zeev Schwartz președintele H.O.R. (realizarea filmului Sanda Feller)

Deoarece activitatea lui Zeev Schwartz nu poate fi ruptă de activitatea H.O.R. pe țară, echipa a vizitat centrala din Tel Aviv și o serie de filiale, așa încât în loc de un film s-au făcut 4 filme.


Pe 12 ianuarie 2017 filiala H.O.R. Tel Aviv a prezentat un film document format din fragmente din spectacolele care au fost jucate în întreaga țară de-a lungul timpului (aranjament Sanda Feller). Scopul acestui film a fost să păstreze vie amintirea celor care au jucat în aceste spectcole și care fie nu mai sunt printre noi, fie nu mai joacă în spectacole românești.

Astăzi se aduc artiști și cântăreți din România. Spectacolele plac, dar a dispărut farmecul spectacolelor originale, închegate, jucate de artiști evrei de origine română care trăiau în Israel, cu texte scrise detalentatul textierRelu Croitoru (z.l.) și regizate de Radu Lucian (z.l.).

Între timp, din cei care apar pe invitație, s-au mai stins din viață Anabela, Horia Alexandru, Carol Feldman, Nicu Nitai și Nadia Kurtz.
 
 
הצטרפו אלינו לפייסבוק


הצטרפו אלינו לפייסבוק
 



    Anunț important
    Facebook 
   este în lucru

   פייסבוק בעבודה

   Dacă veți apăsa pe
 „Pagina de pornire”
  veți găsi pagina
 „Explicatii”
  Aici vedeți explicat
  conținutul sitului    
 
Din fiecare pagină puteți 
  ieși apăsând pe
 „pagina de pornire”.
 
 
  
Important
  Materiale sunt primite 
  de la președinții de 
  filiale și colaboratori
  și aprobate de Comitetul
  Executiv.
  Director general
  Eliahu Sachter


  
   
    
כל הזכויות שמורות להתאחדות עולי רומניה בישראל 2012 
 


 
הקמת אתרים  הקמת אתרים • גיל דור • Webfocus