לאחר מילוי הטופס, נא
לשלוח חזרה בפקס או בדוא"ל

Urmează „In memoriam” (3 filme în memoria celor care ne-au părăsit )
Remember


Din păcate mulți dintre membrii Comitetului Executiv H.O.R., și alte personalități importante ale „alialei”  noastre, care ani de zile s-au pus în slujba celor pe care îi deserveau, au plecat într-o lume mai bună.
Despre unii  nu am prea multe date, dar asta nu înseamnă că au fost mai puțin importanți.
 Să îi păstrăm în amintire
Dr. Climescu
A  fost ani de zile președintele filialei Naharia și vice președinte H.O.R. pe țară.
A fost apreciat atât ca medic, cât și ca un foarte bun activist al organizației noastre.
 
Șlomo Ilan
Ani de zile a condus cu foarte mult profesionalism și multă dragoste filiala H.O.R.
din Natania.
„Dul  Şlomo Ilan a slujit cu amnegaţie şi şi-a dăruit tot sufletul, timp de 40 de ani,
tribului românesc din oraşul său. Un ultim gând pentru cel ce a fost Şlomo Ilan.
Fie-i ţărâna uşoară.” (fragment din necrologul rostit de Zeev Schwartz la
înmormântarea lui Șlomo Ilan)

Nadia Kurtz, preşedinta filialei H.O.R. Hedera.
Pe Nadia am cunoscut-o în urmă cu cu multi ani când am participat la o şedinţă a Comitetului de Conducere a Centralei H.O.R., o femeie mititică, dar plină de energie.
Făcea parte din colectivul de conducere al filialei din Hedera şi nu era acţiune la
realizarea căreia Nadia să nu participe.
În ianuarie 2010, Nadia a fost aleasă preşedinta filialei H.O.R. Hedera.
S-a născut în 1935 la Bucureşti. Părinţii Nadiei au murit într-un lagăr în timpul războiului. Rămasă orfană, a crecut într-un orfelinat.
Condiţiile nu erau rele. Nadia  a avut o mâncare caldă, a avut îmbrăcăminte,
a urmat 12 clase. Dar i-a lipsit dragostea părinţilor.
Nu ştiu ce gândea şi ce simţea Nadia, în clasă, înconjurată de copii care vorbeau despre părinţii lor.
A fost conştientă de originea ei iudaică. A făcut parte din Comitetul
Democratic Evreiesc şi a urmat doi ani cursuri de pedagogie în limba idiş.
A şi cântat. Nadia a luptat să-şi croiască un drum în viaţă.
S-a calificat strungăriţă şi a lucrat la Uzinele 23 August. S-a căsătorit şi are doi copii.
În 1965 a aliat cu familia. În Israel, Nadia a aplicat ceea ce a învăţat la cursurile de pedagogie. A avut grije de copii, cu mult devotament şi multă dragoste.
În urmă cu mulți ani a început să activeze in cadrul filialei H.O.R din Hedera.
Toţi o cunosc, o respectă şi o iubesc.
La centrală se spune deobicei: dacă vreți să vă reuşească o acţiune:  adresaţi-vă Nadiei.
Din păcate în urmă cu puțin timp Nadia ne-a părăsit pentru o lume mai bună.
A fost o pierdere uriașă pentru familia ei, dar și pentru noi.


Raul Aronovici
A fost președintele filialei Hoda Sharon.
A emigrat în Israel din Bacău, orașul său natal.
A fost profesor de fizică la liceul „Ort” din Bat Yam. Prin felul lui deschis și vesel a
fost iubit și apreciat atât de cadrele didactice cât și de elevi.
Lecțiile de fizică predate de Raul erau deosebit de interesante deoarece Raul, fără
a neglija conținutul științific al materiei pe care o preda, a găsit metoda de a o face
sub o formă  atractivă. Unul dintre foștii lui elevi spunea: „proful era grozav. Nu ne plictiseam niciodată la orele lui.”
După ieșirea la pensie a activat ca voluntar în cadrul poliției israeliene.

Miriam Segal
 A fost, timp de mulți ani, președinta filialei H.O.R. din orașul Kfar Saba.
A fost o persoană foarte activă. Clubul filialei din acest oraș era deschis zilnic
și frecventat de foarte mulți membrii. Fiind o foarte bună organizatoare și un om
deosebit de cald,  a fost iubită și apreciată atât de membrii filialei, cât și de noi toți.
A participat la toate activitățile organizate la nivel de Centrală.
Dispariția ei a fost o mare pierdere pentru noi toți.
                                                  
Robert Ștal
A fost președintele filialei H.O.R. din Kraiot.
Fiind un om cu multă responsabilitate, a făcut parte din Comisia Publică care verifica și aproba ajutoarele materiale pe care H.O.R. le-a acordat israelienilor de origine română
care trăiesc în Israel în perioada 2007 -2010 când s-au primit fonduri de la fundația „Caritatea” din România, fundație care se ocupă de retrocedarea bunurilor publice care
au aparținut evreilor și au fost naționalizate de regimul comunist.

Uri Eliav
Uri Eleiav este președintele care a dezvoltat H.O.R. aducând această veche organizație la standardele moderne.
Uri Eliav s-a născut la Moineşti în anul 1931.  Economist, conducător de mari întreprinderi, sionist, sindicalist şi om politic, cu o deosebită activitate în C.C. al Partidului Muncii din Israel.
Emigrează în Israel în 1946, la vârsta de 15 ani, făcând parte dintr-un grup clandestin
care trece graniţa prin Iugoslavia. Ajunge în ţară după un stagiu în lagărele britanice din Cipru şi intră în chibuţul „Kfar Szold”. Este secretar general al mişcării „Noar Haoved ” şi apoi secretar general al Histadrutului din Aşkelon. Devine preşedinte  H.O.R pe întreaga ţară şi director la „Şikum Ovdim”. Este ales în C.C. al Partidului Muncii şi locţiitorul primarului din Aşkelon. Depune o activitate susţinută pe tărâm social, politic şi în sectorul construcţiilor. Este unul din fondatorii oraşului Aşkelon şi a contribuit permanent la dezvoltarea acestui oraş. Sub conducerea sa, începând cu anul 1968, „Şikun Ovdim” a construit peste 10.000 de locuinţe pentru olimi. Pentru merite deosebite a fost decorat şi deseori evidenţiat în foruri politice şi în presă.                                    
A luptat în Palmah. În timpul războaielor a fost comandant de batalion de infanterie ajungând la gradul de maior.
În funcția de președinte H.O.R. a luptat să doboare discriminarea care se face faţă de olimii din aliaua română. El a dorit să trezească aliaua română din letargia sa politică şi să o situeze pe locul pe care îl merită.
În perioada cât a fost preşedinte s-au format filiale noi, cum ar fi: Bat-Yam, Holon şi altele, s-a deschis noul sediu al H.O.R. pe ţară din Al. Ianai 3, Tel Aviv şi în general s-a simţit o înviorare a activităţii acestei organizaţii. Fotografia lui se află şi astăzi pe perete în biroul rezervat preşedintelui.
A încetat din viață în mai 1993, după o lungă şi grea suferinţă.
  
Silvia Don
În vara lui 1961 o tânără frumoasă plină de visuri a coborât din
avionul de la Bucureștiu, pe aeroportul din Lud. Vedea pentru prima
dată palmierii înșiruiți de o parte și alta a aleii care îi purtau pașii
spre ieșirea din aeroport și ei i se părea că se înclină și îi urează bun venit. O chema Silvia și era fericită. Visase de multe ori această clipă, dar bucuria care o cuprinsese depășea cu mult ceea ce credea ea că va simți atunci când va atinge pământul sfânt. Destinul a purtat-o spre Șderot , nu întâmplător pentru că aici l-a întâlnit pe Anciu, bărbatul care i-a devenit soț și care a iubit-o și i-a fost alături întreaga viață.
Silvia a devenit Silvia Don. Silvia i-a dăruit doi copii o fată și un băiat.
Începutul a fost greu. Silvia a făcut de toate până când a reușit să
obțină un post de contabil într-una din fabricile din zonă.                                 
Încă de la început s-a implicat în viața comunității. Mai târziu a intrat în politică devenind secretară la NAAMAT și membră în consiliul de conducere al primăriei.
A fost printre primii care s-a înrolat în detașamentul de apărare civilă, devenind în scurt timp șefa detașamentului.
Silvia a înființat filiala H.O.R. Șderot. Pleca împreună cu soțul
ei la aeroport să primească emigranții care veneau din România, îi
conducea la Șderot și îi ajuta să se încadreze în viața israeliană. Într-un oraș mic ca acesta, Silvia, ajutată în permanență de soțul ei, a reușit să formeze o filială cu peste 250 de români. Ea nu a fost o președintă cu numele. A învestit energie și creativitate pentru a le face viața mai frumoasă membrilor filialei.
Într-un oraș în care o mare parte a timpului locuitorii îl petreceau în adăposturi, Silvia cu energia care o caracteriza s-a străduit să-i ajute pe toți locuitorii, nu numai pe români. Tot acest oraș o cunoștea și toți locuitorii o iubeau.
Am cunoscut-o pe Silvia în urmă cu mulți ani și încă de la început i-am simțit căldura și prietenia.


Moșe Flitman
Moșe Flitman a fost 49 de ani președintele filialei
Carmiel
Ne-a părăsit pentru o lume mai bună pe 3 aprilie 2018, la vârsta de 86 de ani.
Moșe Flitman s-a născut la 24 noiembrie 1932 la Roman. Copil fiind, a fost marcat de comportamentul faţă de evrei, de faptul că aveau voie să părăsească casa numai între 10 şi 12, două ore, că trebuiau să poarte steaua galbenă de tristă amintere, că ceilalţi dacă nu-i jigneau, îi ocoleau.
După război a terminat liceul. A emigrat împreună cu soţia în 1964 şi din portul Haifa a ajuns direct în Carmiel. La vremea respectivă, Carmielul era o mică aşezare. Moşe Flitman a fost unul din cei care au construit acest oraş. Prin firea lui deschisă şi muncitoare a fost foarte repede remarcat şi cooptat în conducerea Carmielului. Numărul locuitorilor a crescut şi în 1973  Carmielul devine oraş, iar Moşe Flitman primeşte funcţia de director administrativ al primăriei Carmiel, post pe care l-a opcupat până în anul 2004, când a  ieșit la pensie.    
 
În anul 1969 a înfinţat filiala H.O.R Carmiel, filială care număra peste 4800 de originari din România. Astăzi trăiesc în Carmiel în jur de 250-300 de români şi majoritatea l-au cunoscut şi l-au apreciat.  Ei îl numeau „preşedintele nostru”.
                           
L-am cunoscut pe Moşe Flitman în urmă cu peste 20 de ani, când absolut din întâmplare, am asistat la un spectacol organizat de H.O.R Carmiel în colaborare cu primăria oraşului, cu ocazia unui  eveniment. Nu-mi amintesc despre ce eveniment era vorba, dar îmi amintesc impresia pe care mi-a făcut-o acest om, pe care toţi cei peste 500 de participanţi îl salutau. Mai târziu, când cineva, pe care l-am cunoscut foarte bine, a trecut printr-o periodă foarte grea, am văzut că este un om drept, şi un adevărat prieten. Acest lucru eu nu l-am uitat și nu-l voi uita niciodată. L-am respect pentru felul lui de a fi şi pentru  ceea ce a făcut pentru românii din Carmiel și îi voi păstra, la fel ca și locuitorii din Carmiel o frumoasă amintire și regretul că ne-a părăsit.

Calmanovici
A fost preşedintele filialei Rehovot şi a plecat dintre noi în urmă cu mai mulți ani.şi a plecat dintre noi.
Cu ceva timp în urmă m-a căutat fiica dlui Calmanovici.
Mi-a spus că vrea să scrie o carte despre tatăl ei şi m-a rugat să scriu câteva rânduri. M-a bucurat intenţia acestei doamne, pentru că dul Calmanovici a fost întradevăr un om deosebit, a cărui memorie merită a fi respectată şi păstrată. A fost un  om simplu, poate nu cu multă şcoală, puţin timid, dar cu un suflet mare. Era capabil să muncească zi şi noapte pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie, şi nu numai din Rehovot, unde a locuit, ci din toată ţara. El a îndrumat primii paşi în ţară ai multor olimi hadaşim.
Pentru el nu a cerut nici o dată nimic, dar pentru cei care-i solicitau ajutorul era în stare să insiste şi după cum se spune să intre pe geam dacă era dat afară pe uşe. A fost mulţi ani preşedintele filialei H.O.R.  Rehovot. A reuşit să adune în jurul său oameni de valoare şi această filială a fost printre cele mai mari şi cu o activitate bogată şi variată.  Mulţi bătrâni şi-au uitat singurătatea în nenumăratele „sof şavua” pe care le-a organizat şi au râs din toată inima la spectacolele pe care el le aducea la Rehovot.
Am încercat să-mi aduc aminte de vreun conflict pe care să-l fi avut, dar nu am reuşit. Era un om bun cu care nu te puteai certa. Te dezarma cu o privire blânda şi un cuvânt bun. A fost iubit şi respectat de noi toţi cei care l-am cunoscut şi am lucrat cu el.
Mă simt onorat şi îi mulţumesc fetei dlui Calmanovici pentru că mi-a dat ocazia să scriu câteva rânduri despre un om pe care l-am apreciat şi stimat mult. Din păcate cuvintele nu pot exprima regretul pe care îl simt că trebuie să vorbesc la trecut despre acest om, că nu mai este printre noi. 
Zeev Schwartz
Președinte H.O.R. pe țară

Meir Grinștein
Filiala H.O.R. Bat Yam este filiala cea mai apropiată sufletului meu.
Iubesc această filială pentru că mă leagă de ea multe amintiri.
Tita (Rina Katz), astăzi președinta filialei, este prietena mea de-o viață.
Vechiul meu prieten și colaborator, Meir Grinștein,  era ultimul „mohican”.  Până nu demult, îmi telefona de sărbători și parcă-l aud „Sănduca, eu te urmăresc și mă bucur pentru toate succesele tale”. Cuvintele lui îmi umpleau sufletul de bucurie. Cu toate că avea 102 ani, vestea morții lui Meir,  m-a luat prin surprindere. M-au năpădit amintirile. Cea mai frumoasă perioadă din viața mea a fost, când cu mulți ani în urmă, făceam și eu parte din acestă filială.
În 1986, la inițiativa lui Radu Lucian, și el batamnic, o mână de oameni am înfințat filiala H.O.R. Bat Yam. Eu eram președintă, Tita locțiitor și Meir secretar. Au mai fost cu noi Fani Moscovici și
                             
Irina și Paul  Rapaport. Meir era ultimul supraviețuitor. Cu toată vârsta înaintată, omul acesta era plin de viață. Venea la toate activitățile filialei. Cu o mașinuță pentru vârstnici, mergea să-i ajute pe mulți alți bătrâni bolnavi și care nu mai puteau ieși din casă. Petrecea timpul cu ei, le făcea diverse cumpărături și depănau amintiri. Când a împlinit 100 de ani, colectivul de acum al filialei i-a serbat ziua și am fost și eu invitată.
Meir a adus 3 dosare: lista celor 300 de membri pe care i-a avut filiala în perioada 1986 – 2000, și toate activitățile din acea vreme. Erau amintirile mele și mândria lui. Atunci mi-a dat o scrisoare, „o mărturie” a unei tinereți zbuciumate, care cred eu că trebuie citită, pentru a-l înțelege pe acest minunat om, care, cu toate că a suferit mult în perioada neagră, de tristă amintire pentru noi evreii, a știut să dăruiască dragoste și bucurie în jur.
 „Mă numesc Meir Grinstein și sunt născut la Iași. Am locuit o perioadă la București, str. Bradului nr. 1, colț cu Calea Văcărești.
În noaptea de groază din 21 ianuarie 1941, am fost prins de un  grup de legionari înarmați cu pistoale, care m-au silit să merg cu ei. M-au târât la cuibul lor din Intrarea Mistrețului nr. 4, dinspre str. Aurora. Localul, fost depozit de tăbăcării, plin cu suluri pentru tălpi și cu piei, era împărțit în vreo 20 de mici compartimente, din fier și cu uși de fier și plase metalice.
Am fost închis într-una din aceste boxe împreună cu alții, care fuseseră aduși înaintea mea și după mine. Pe la ora 23, celulele erau aproape completate. Atunci a început jaful: ni s-au luat ceasurile, banii, orice aveam mai de preț și  
am fost amenințați că la urmă se va face un control și cine va fi găsit cu valori nepredate, va fi împușcat.
După acest jaf general, au începu să ne scoată unul câte unul în holul mare, amenajat special, din ordinul comandantului. Acolo, șase legionari ne-au luat pe fiecare, suspendându-ne de mâini și de picioare, în timp ce alți doi ne loveau cu bâte cu ținte în șale și pe spate, câte 20 de lovituri. De acele ținte se agățau bucăți de piele și de carne. Toată noaptea s-au auzit vaiete și gemete.

Pe la ora 7 dimineața, ne-au pus să ne spălăm, să ne aranjăm hainele, după care ne-au spus să plecăm. Treceam printre două șiruri de câte zece haidamaci, care ne lovau cu bâtele, pe unde nimereau.
Afară, în stradă, spre deosebire de fiarele dinăuntru,  suflete de buni creștini și cu frica lui Dumnezeu au strigat la noi să ne  ascundem, căci se dăduse ordin să fim împușcați și într-adevăr, în urma noastră am auzit detunături.
Desigur că cele scrise mai sus alcătuiesc un rezumat documentar, din dorința de a afla dacă vreunii din cei mulți, supuși acelor torturi, au semnalat vreodată întâmplarea, sau dacă unii dintre ei și-au pierdut viața.”
Meir a încetat din viață pe 14 ianuarie 2018 la vârsta
de 102 ani.
Niciunul dintre noi, cei care l-am cunuscut, nu-l vom uita.
Sanda Feller

DOV HARAN (1939 – 2010)
A fost un om deosebit şi iubit de toţi cei care l-au cunoscut. Mic de statură, cu ochelari puteai să treci pe lângă el fără să îl observi, dar asta până începea să vorbească, când
pur şi simplu te captiva.
Fără să facă lucruri extraordinare se remarca întodeauna prin iniţiative, idei originale, seriozitate şi multă muncă.
A fost profesor de istorie şi cetăţenie la unul din cele mai
mari licee din Bat Yam, ghid, organizator de spectacole,
regizor şi scriitor.
Nu exista acţiune culturală la liceul la care preda, unde cel
puţin un scheci umoristic să nu-i aparţină. Timp de 10 ani
a organizat festivităţile legat e de Ziua Independenţei, pe
malul mării în Bat Yam.
Pentru implicarea lui în viaţa oraşului în care trăia a primit pe 26 octombrie 2006, diploma de recunoaştere din partea primăriei.
Fiind activ în cadrul filialei HOR Bat Yam, a participat la multe excursii ca ghid turistic. Cunoştea fiecare colţ al ţării noastre.
A scris textele pentru multe spectacole româneşti şi nu există un actor din garda veche care să nu-i fi interpretat măcar unul.
Nu pot decât să-i spun “La revedere Dov”.
 Sanda Feller   

Radu  Lucian (1931 – 1998)

A fost secretar general H.O.R. pe țară, perioadă în care a înfințat numeroase filiale  ale acestei organizații, printer care filiala din Bat Yam, orașul în care locuia și filiala din Hulon.
În 1982 a înființat teatrul „Alb Albastru” sub auspicile H.O.R. pe țară, în cadrul căruia a organizat numeroase spectacole cu actori israelieni de origine română, spectacole care au avut mare succes și s-a scris mult despre ele în presa vremii.
În ianuarie 2018 a fost organizat, sub auspicile H.O.R. și „Jurnalul săptămânii”, un spectacol omagial „Radu Lucian și prietenii lui”, acțiune popularizată în ziarul de limbă română „Jurnalul săptămânii.
Articol preluat din publicația de limbă română „Jurnalul Săptămânii” semnat de editoarea acestui ziar talentata ziaristă Doina Meiseles.
Un spectacol comemortiv cu valoare de document istoric                             
Radu Lucian și prietenii lui” prezentat de Sanda Feller sub auspicile organizației H.O.R și Asociația Ziariștilor și Oamenilor de Cultură de Limbă Română din Israel.
Vinerea trecută, la ințiativa dnei Sanda Feller, un public extren de numeros s-a delectat cu un spectacol de mare ținută artistică. În ciuda faptului că era vorba, în fond, de un spectacol comemorativ, evenimentul a însemnat pentru marea majoritate a publicului, aflat în eleganta sală a teatrului Alhanbra, prilej de bucurie, de destindere, dar mai ales de imensă nostalgie....nostagie după vremurie frumoase de alădată, după tinerețea și optimismul care răsbăteau din fiecare notă a melodiilor și cupletelor anilor 70-80, ani în care acei „olimi hadașimi” de atunci, de fapt noi toți originarii din România în Israe,l puneau umărul la formarea
si dezvoltarea iubitului nostru stat Israel.


.In memoriam
Filmul `Remember` pe muzica lui Albinoni - Adagio in G Minor, prezentat la sărbătorirea a 75 de ani de existență a H.O.R.
Radu Lucian -  actor și cântăreț israelian de origine română, organizator a multor spectacole românești.
Rozina Cambos actriță israeliană de origină română. S-a remarcat în roluri importante la teatre de stat israeliene (teatrul din Beer Sheva, Habima, etc), dar și în spectacole în limba română 

 

 
 
הצטרפו אלינו לפייסבוק


הצטרפו אלינו לפייסבוק
 



    Anunț important
    Facebook 
   este în lucru

   פייסבוק בעבודה

   Dacă veți apăsa pe
 „Pagina de pornire”
  veți găsi „Explicatii”
  Aici vedeți explicat
  conținutul sitului
  Materiale sunt primite 
  de la președinții de 
  filiale și colaboratori
  și aprobate de Comitetul
  Executiv.
  .

    
כל הזכויות שמורות להתאחדות עולי רומניה בישראל 2012 
 


 
הקמת אתרים  הקמת אתרים • גיל דור • Webfocus